(sub umbra unei sălcii, dupa muncă, 10 inși, ’92)
G(placid, holbându-se în gol): ba, pupa-v-aș tălpile voastre, uneori mi-un dor de moarte…
(râs, trepidare, zarvă, murmur, zgomot, râs)
unul(amuzat, cu grupul): nu, că l-a luat, taticule, l-a luat!
altul(disprețuitor, ridicându-se în dorul lenii): eu când vă zic ca i-a luat lu’ ăsta Dumnezeu mințile…
altul (sincer confuz, oarecum iritat): cum adică’m? cum vine asta? Adică dor de femeie, a?
G(usor revenit, cu un ton mai puțin afectat ca înainte, explicativ): Nu mă, dă-le dracu de femei…(revenind) Nu știu mă, ați mers așa, vreodata, seara pe întuneric?
unul(amuzat, imediat): ‘te dreacu și te culcă atuncea!
(râs)
G (revenind): Nu știu, mă uit așa seara la cer, mă uit la stele și parcă și ele la mine,
unul(întrerupând, pe un ton jovial, ironic): Și ele la tine și tu la ele…aha…
G: si-mi zic “Doamne, nu mai bine era sa nu fiu?” (murmur colectiv) da’ nu căă…asa că… nu mai pot de viață, că să-mi iau zilele, că astea, (frustrat, întrerupe) nu știu mă să explic…
(colectiv, aprobator): mhm…
G(holbându-se în continuare): da’ nu știu…îmi zic…parcă era mai bine sa nu fiu deloc.(dezamăgit) nu știu, mă, nu știu, nu știu. Mi-e dor de moarte (resemnat că nu poate explica).(Depunând efort)Mi-e dor de moarte ca de ceva care
îmi era mie normal, poate înainte să mă nasc, poate.
mi-e dor de moarte. mi-e dor de moarte ca de o femeie.
(râs, trepidare, zarvă, murmur, zgomot, râs)
Leave a Reply