să știi că

să știi că singurul deranj acceptabil

e cel făcut de mâna mea.

și să știi că nu am

nici-un-fel-de-problemă-cu-stima-de-sine –

să știi că îmi porți cenușa.

să știi că atunci

când s-a împărțit dreptatea

mi-a dat dumnezeu

partea cea mai mare.

să știi că sunt extrem de perfectă.

să știi că nu-am-nici-un-fel-de-problemă-cu-mama-mea –

să știi că nu mă poți atinge.

felul în care fumez eu țigări

e un climax artistic.

ar trebui studiat la yale

ce pun eu la story.

footprint-ul meu digital

este mai bun ca a doua

venire a lui iisus.

---

să știi că nu am nici-o-problemă-dacă-pleci

nu pleca.

să știi că nu am nici-o-problemă

dacă nu mă vezi cum am lucrat decenii

să fiu văzută

uită-te la mine.

să știi că am carne

și nu sunt doar un schelet conceptual,

prins în agrafe și gene false,

să știi că am carne și nu sunt o fantomă

sunt o fantomă

și nu am carne,

nu mă atinge.

să știi că sunt mai mult decât îți arăt

platitudinea mea fotografică, nu

am spiritul amplu ca munții

ține distanța

am spiritul amplu ca munții

parcurge-mă,

pleacă

am adâncimea unui ocean

captivă între 4 borduri ale ecranului

îndrăznește să fugi,

să știi că am carne

și nu sunt o fantomă

atinge-mă,

cât timp urlu la tine să fugi,

ține distanța,

cât timp mă ții în brațe,

cunoaște-mă,

în timp ce mă admiri de de departe,

să știi că ochii tăi sunt gloanțe,

sunt iconoclasm ce perforează,

acest mugure sculptat în aer, în vid

în visele

unei fete de 14 ani

care și-a propus

ca de mâine

va lucra extrem de tare

să devină și ea, cineva, oricine,

dulce

ca o fantasmă ce nu există

subită

ca un ”meritai mai mult”

nebună

ca un ”ce-a fost asta?”