Thirteen(2003)- recomandat de @xtirfa
Aș fi vrut să fi scris un review mai imparțial când a venit vorba de Thirteen, dar cred că bias-ul meu de angsty rebel teenager combinat cu iubirea necondiționată pe care o port față de mama m-au făcut să îl consider noul meu film preferat pentru o lungă perioadă de acum încolo. Thirteen mi s-a prezentat la început ca o sărbătorire a rebeliunii specifice adolescenței. Abuz de tot felul de substanțe, shoplifting, scandaluri cu părinții și relații sexuale complet nepotrivite pentru niște puștoaice care se vor încă în pubertate- Tracy(Evan Rachel Wood) și Evie(Nikki Reed) le fac pe toate, ca într-o manie disperată de a nu lăsa vreo drăcie neîncerată. Nu numai că puteam să empatizez cu ele, oarecum le și admiram. Conceptul de a trăi atât de periculos ca și minor și a mai și reuși să treci complet nepedepsit mă fascina și mă va tot fascina cel puțin până când voi face 18 ani. Trebuie, de asemenea, să menționez la fel de fascinanta estetică a anilor '2000, stilul vestimentar de pițipoancă care provoacă limita indecenței, telefoanele cu clapă și fardurile metalice care mă fac să disper că m-am născut atât de târziu. Trebuie să recunosc, filme atât de plăcute din punct de vedere estetic îmi provoacă o oarecare reacție hormonală puternică, care, deși e clișeică (meugh ugh m-am născut în generația greșită), mă face să urăsc că m-am născut într-o generație în care tot ce facem e acaparat de tehnologie. Presupun că acum 10 sau (bizar să conștientizezi) 20 de ani, aș fi putut face dublul de "ilegalități" pe care îl fac acum și să scap basma curată; probabil m-aș fi distrat tot de 20 de ori mai mult, de unde nu aveam o cărămidă care să mă țină legată de picior.
Continuând! Jocul preferat a fost cel al mamei, Melanie, realizat de Holly Hunter, care aparent a fost și nominalizată la Oscar. De altfel, din tot filmul am putut empatiza cel mai mult cu Mel. O mamă depășită de situație și căreia îi este foarte ușor limitat controlul asupra propriei sale fice, dar care tot încearcă să își țină familia aproape și în siguranță; Melanie m-a emoționat foarte mult. De altfel, atât Melanie cât și Brady, iubitul ei, în rolul lui Jeremy Sisto, sunt foarte bine portretizați drept niște oameni bine intenționați, deși copleșiți atât de problema pe care o reprezintă Tracy, cât și de proprii lor demoni (droguri în cazul lui Brady, exces de disponibilitate din partea lui Mel, etc). Mi-a plăcut și stilul în care au fost trase cadrele, deși nu sunt vreo expertă în arta cinematografiei, o sa îmi permit să susțin că îmi place stilul nonșalant și oarecum amator al lor. Povestea este foarte bine scrisă; trebuie să adaug că filmul merită aplaudat pentru prezentarea foarte verosimilă și foarte bine realizată, ca să nu mai spun pertinentă (în măsura în care sunt evitate orice fel de clișee) a culturii anilor '2000; de la trenduri vestimentare la trenduri muzicale, caracterul clicelor și ierharhia socială de pe atunci. Finalmente, e obligatoriu să pun în discuție cadrul care m-a făcut să izbucnesc în plâns- momentul în care Brooke îi arată lui Melanie încheietura lui Tracy, într-o tentativă eșuată de a îi demonstra de ce Tracy e un copil rău, fiindcă se taie (citând: "And she cuts!"). Mi s-a părut o replică de o răutate fără margini, moment în care am stat să mă gândesc îndelung la stigma care a tot persistat față de persoanele cu probleme mentale până de curând, ironia dintre faptul că o persoană ajunsă într-o astfel de situație ar trebui tratată ca o victimă și realitatea că din contră, un astfel de comportament e tratat în societate doar drept un alt indicativ al unui copil rău și scăpat de sub control.
Ce mai pot spune, mulțumesc de recomandare Cristiana, aș fi scris mult mai mult despre film, dar cred că mi-ar lua un eseu de vreo 1000 de cuvinte, și așa aparent sunt vreo 630, m-ar mira dacă l-ar citi cineva până la capăt. Un film emoționant, în care fiecare adolescent se poate regăsi, măcar un pic. Eu însă? Ceva mai mult.
