Album review #1

Hollywood's bleeding- recomandat de @robbie.andrei

Hollywood's bleeding este un album care mi-a plăcut, dar de la care mă așteptam la mai mult, având în vedere că mie personal Post îmi place ca și om, cât am apucat eu să-l văd în podcasturile h3 (care au început să se expire ngl)și vreau să-l văd cum evoluează ca și stil. Are un vibe mellow, genul de piese pe care le-ai auzi în mod indirect la radio (fapt care dacă nu mă înșel s-a și întâmplat).Per total albumul este drăguț. Anumite trackuri sunt moodie-uri, preferatele mele sunt trackul de început, cu același nume, Circles, și absolut favorit care cu toată sinceritatea îmi place este On the Road. La feature-ul cu Halsey am strâmbat nițel din nas, ngl, având în vedere că mie Halsey îmi displace și ca om și ca artist (nu mă ucideți prietenele mele din conglomeratul Lorde-Lana-Halsey), dar finalmente, nu știu cum are Post talentul dar partea de refren mereu o nail-uiește, așa că Die for Me m-a surprins în mod plăcut.

Albumul m-a deranjat însă în următorul aspect:

Întrebarea mea este cine, dar cine a avut ideea de a-l scoate pe tata-mare Ozzy Osbourne din coșciug și s-a mai și gândit că matchul ideal pentru Ozzy este nimeni altul dar Travis Scott. Nu să fac dume de genul "ha-ha, ce mai urmează, Fuego ft. Abi -Împodobește zdreanțo gardul😂😂😂?", și să mă comport de parcă anumite feature-uri mai neașteptate nu pot da suna absolut fenomenal, dar această combinație îndeosebi a fost foarte proastă. Mie îmi plac ambii, mi-a plăcut Ozzy atât pe perioada Black Sabbath dar și după (tbh mai mult pe perioada Black Sabbath), iar de Travis nu se pune problema. Dar de ce nu l-au lăsat pe tataie acasă?? Exemplu dat de mulți artiști care refuză cu încăpățânare să se pensioneze, vere, artiștii trebuie să știe când să ia o pauză, fiindcă altfel își sapă propriul mormânt, se expiră. Combinația de 3dgy guitar riffs cu vocea lui tataie Ozzy, cântând de parcă îl așteaptă moartea la ușă, cu hi-haturi și 808-uri și autotune-ul lui Travis e doar...wow.

Finalmente, un album drăguț. Mersi Robică de recomandare, și mai aștept.

I cry when I laugh- recomandat de @alecsia.t

Din nou, din colecția am strâmbat din nas la început și am strâmbat degeaba, I cry when I laugh e un album care m-a surprins în cel mai plăcut mod. Mă gândeam, "hai vere că e pop, să vezi ce plictiseală trag cu albumul ăsta". Și m-am gândit foarte prost. Și probabil și tu te gândești la fel de prost. De aceea albumul ți-l recomand cu toată sinceritatea. De la primul track am fost lăsată pe spate, albumul are un vibe foarte hype, foarte light-hearted, genul de album pe care il asculți dimineața ca să te pregătești pentru un 9 to 5 într-o metropolă conglomerată, să-ți schimbi nițel starea. Au fost și anumite trackuri la care am avut un moment de revelație de genul "aaaaah, asta am auzit-o la radio!", respectiv Hold my Hand și Rather Be (da, piesa aia tâmpită cu vioara pe care ai auzit-o și tu pe Kiss, cel mai probabil).

E ceva în album care mă face, în mod organic aproape, fericită. Ceea ce eu presupun că se datorează unor elemente de producție din scena de House și Electronic care se profila pe perioada 2013-2015 și care îmi aduce aminte de perioada în care și eu personal eram moartă după ea. Doar pentru un motiv așa artificial mă simt așa atrasă de un album în teorie comercial? Poate pentru că e un pop cu nițel smanes pe partea de producție care mă gâdilă la urechi? Nu am răspunsuri pentru întrebarea asta, dar nici nu mă complic. E un album enjoyable și atât; preferatele mele sunt Gave me Something, Hold my Hand și Rather Be.

Un album spicy și entertaining, care mi-a făcut seara mai bună. Îți mulțumesc Alecsia, și mai aștept.